DACIA DOKKER și DACIA DOKKER VAN se vor lansa în 2012

DACIA DOKKER și DACIA DOKKER VAN se vor lansa în 2012
Publicat: 17/05/2012, 15:23
Actualizat: 17/05/2012, 17:57

DACIA va lansa în al doilea semestru al acestui an două noi modele, respectiv DOKKER, un vehicul cu cinci uși „polivalent”, și furgoneta DOKKER VAN, a anunțat joi compania.

Dokker este un vehicul cu cinci locuri, practic și polivalent, disponibil cu una sau două uși laterale culisante. Dispunând de un portbagaj generos și oferind o modularitate intuitivă, Dacia Dokker este perfect adaptată clienților care își doresc un vehicul cu posibilități multiple de utilizare, care să asigure atât o călătorie în condiții de confort pentru cinci adulți, cât și transportul, la nevoie, a unor obiecte voluminoase”, se arată într-un comunicat al Dacia.

Versiunea utilitară, Dokker VAN, se adresează clienților din zona comercială, respectiv întreprinzători și societăți comerciale.

„Numele Dokker este derivat din cuvântul « dockworker» din limba engleză, cu referire la muncitorii care asigură încărcarea și descărcarea navelor într-un port. Termenul subliniază astfel capacitatea mare de încărcare a celor două vehicule, adaptabilitatea și robustețea lor”, se precizează în comunicat.

Dacia nu precizează prețurile noilor modele.

Potrivit jurnaliștilor francezi de la revista L’Automobile Magazine, modelul Dokker va fi produs și la noua fabrică Dacia din Tanger, Maroc, iar prețurile ar putea fi de sub 10.000 de euro pentru varianta pe benzină, respectiv circa 11.500 euro pentru varianta diesel.

Ultima mașină lansată de Dacia a avut loc în luna martie și a vizat monovolumul Lodgy, primul model produs în afara României, la prețuri pornind de la 9.500 euro (TVA inclusă).

Portofoliul companiei mai include autovehicule în variantele Logan, Logan MCV, Logan VAN, Logan Pickup, Dacia Sandero și Dacia Duster, precum și piese de schimb sau de prim montaj.

Renault pregătește noile generații Sandero și Logan, care ar putea fi lansate în acest an. Modelul Logan a fost lansat pe piață în anul 2004, iar Sandero se vinde în România din vara anului 2008.

Dacia este a doua marcă a Renault, iar România reprezintă a șasea piață a grupului francez.

Compania a vândut anul trecut 327.878 de vehicule, peste jumătate din livrări fiind acoperite de modelul Duster, lansat în 2010. În România, constructorul a comercializat anul trecut 30.734 de unități, aproape 50% din vânzări fiind realizate prin intermediul programului de reînnoire a parcului auto național.

Pe plan internațional, livrările au atins în 2011 nivelul de 297.144 de unități, principalele piețe de export fiind Franța și Germania.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
Pizza cu blat din felii de pâine. Rezultatul va fi unul spectaculos
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Ținutele pe care le-am creat la concertele mele sunt unicate". Loredana Groza, despre cele mai...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Care este principala cauză de deces în România?
×